joi, 25 martie 2010

Aceasta poezie m-a impresionat pana la lacrimi. Nu prea am cuvinte sa descriu..este trista..dar frumoasa..
Multumesc Sammy:)

Cantec pentru iubita moarta (Mihu Dragomir)

Semnele pe care le credam imortale,
pulpele, privirile, genunchii,
au inceput sa tremure. E frig,
e frig de noapte polara, peste mine.
Corolele se sparg, ca de sticla subtire,
in odaie, seara, raman cateva lumini,
care se strecoara printre carti, printre tablouri,
printre oamenii din mine.
Iubita mea e moarta. A murit frmuos,
ca un cantec sfarsit in acord,
ca o primavara prea calda.
Iubita mea era tanara, ieri,
Avea parul de efigie medievala,
Pasul ca o umbra albastrie pe zapezi.
Cine a vazut-o, cand murea?
Mie mi-au spus altii, cat era de frumoasa,
iubita, preaiubita mea.
O, prieteni! Durerea este nesfarsita!
la ospetele voastre voi sta, de-acum,
In capul mesei, caci se cuvine
respect durerii.
Voi bea cu toti, si, spre sfarsit,
voi canta cu ochii pierduti, cantecul
pe care il iubea ea atata.
Si florile le iubea. Cand infloreau liliecii,
Isi punea flori in par langa ureche,
O, urechea ei mica si stravezie!
Prieteni, eu nu stiu de ce a murit iubita mea
de aceea sint nefericit.
Nici voi nu stiti, dar voi
n-ati auzit pasul ei, pe nisip,
n-ati sarutat buzele ei minunate.
De ce a murit iubita mea?
Frigul de noapte aduce fosnet de frunze,
florile arata nu stiu de ce, pamantul.
In odaie, seara, raman cateva lumini
si, stinghere, se ascund printre carti .
Iubita mea a murit. A murit frumos
Cum imi spunea ca ar vrea sa moara.

Mi-ar placea sa o ascultati si voi si sa-mi spuneti ce parere aveti:)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu